Eveniment
UN DEZASTRU SIMILAR CELUI DE LA MIHĂILEŞTI, EVITAT ĪN GROŞI
Maşină cu 350 de butelii de gaz, răsturnată
• Amalia BABICI MAN & Ciprian VANCEA
Ieri-dimineaţă, la ora 5.50, pe DN 18B, la intrarea în localitatea Groşi, o autospecializată ce transporta butelii cu gaz s-a răsturnat în afara carosabilului. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, reprezentanţi ai Autorităţii Rutiere Romāne şi Registrului Auto Romān şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, care au luat măsuri de izolare a locului accidentului şi prevenire a producerii unor evenimente negative.
Mircea L. (33 de ani), din judeţul Bihor, a condus autospecializata spre Tārgu Lăpuş. Nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat. Maşina, proprietatea unei societăţi comerciale din Bucureşti, transporta butelii cu gaz. Şoferul deţinea documente pentru transportul de mărfuri periculoase şi autovehiculul era prevăzut cu aparat tahograf. Conducătorul auto este posesor al certificatului ADR, nu se afla sub influenţa alcoolului şi purta centura de siguranţă în momentul producerii evenimentului, arată oamenii legii. Īn urma accidentului, nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Nu a fost afectat mediul înconjurător şi nu au existat scurgeri de gaze. Din primele informaţii rezultă că şoferul camionului ar fi adormit la volan, ar fi pătruns pe contrasens şi s-ar fi răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. "Din fericire, nu au fost semnalate incidente şi nici vreun incendiu", au declarat reprezentanţii ISU Maramureş.
Haos rutier, timp de trei ore
Traficul rutier a fost întrerupt pe ambele sensuri aproximativ trei ore, fiind deviat prin localitatea Groşi. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional. "Azi dimineaţă (n.r. - ieri, 23 iulie), în jurul orei 6.00, dispeceratul ISU Maramureş a fost anunţat că pe DN 18B, la intrarea în localitatea Groşi, un autocamion, încărcat cu 350 de butelii pline cu gaz, s-a răsturnat pe marginea drumului. Imediat, la faţa locului s-au deplasat 12 subofiţeri cu două autospeciale şi grupa operativă a inspectoratului. Zona a fost izolată, iar echipajele de poliţie au deviat circulaţia pe rute ocolitoare. Militarii Detaşamentului Baia Mare au îndepărtat buteliile de pe carosabil şi din zona benzinăriei care era la aproximativ 200 de metri de locul accidentului. O automacara a repus maşina pe roţi. De asemenea, pompierii au curăţat carosabilul de urmările evenimentului", a informat Oana Alexa Gonczi, ofiţer de relaţii publice în cadrul ISU Maramureş.
















